O iubire nestinsă în timp.

sâmbătă, 19 iulie 2025

I. A fost o vreme — o clipă curată,
Când timpul avea chipul tău, odată.
Maria Hotiko, din visul prea plin,
Erai începutul și-al vieții destin.

II. Trecea anotimpul prin noi ca un cântec,
Și tu îmi zâmbeai — tăcut, fără sfânt dec.
Prin pași de lumină, prin umbre de dor,
Mergeam împreună, tăcuți, fără zbor.

III. Dar timpul, hain, ne-a șters dintr-o filă,
A rupt din iubire, a stins din lumină.
Și tot ce-a rămas e numele tău,
Scris peste pieptul unui suflet mereu.

IV. Te văd în trecut — într-o toamnă domoală,
Cu rochia albă, cu inima goală,
Și glasul tău cald, ca un fir de vioară,
Încă îmi șoptește că nimeni să nu moară…

V. Maria Hotiko, iubire târzie,
Tu ești amintirea ce nu vrea să fie,
Doar umbră pierdută prin anii pustii,
Ci partea din mine ce nu va mai fi.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.