Nutzu - creaţii proprii

Am prins din zbor parfumul tău suav
Şi-am adormit cu fruntea pe condei;
Cu sângele pulsând ca un zuav,
Ţi-am presărat în păru-ţi flori de tei

- Mai mult decât atât nici că se poate...
Mai poți s-adaugi nopții încă o zi
În care să-i ceri orei să-și dilate
Minutele? Dar, totuși, mi-aș dori

Mă lasă toamnei, frunzelor răzlețe,
Ciulinilor pribegi de pe câmpie...
Așa cum sunt, nu pot decât noblețe
Să-ți dărui, când îți scriu o poezie.

Priviți-mă, sunt doar un pumn de oase;
O mână de nisip sub mări de zgură;
C-abia așteaptă iarba să-mi descoase
Mâna de trup și vorbele din gură.

Din lacrima verde mi-ajunge un ciob
S-agăţ răsăritul şi-un alt început,
În faţa iubirii sunt ultimul rob
Cu versul din pană abia conceput.

- E toamna pentru mine îmbrăcată
Cu nostalgii, parfumurile ei
Ascunse-n decolteu-adânc mă-mbată
Ca vinul alb al cramei de Jidvei.

Voi săruta cu buza înghețată
O gură de pistol. Degete reci
Voi încleşta nebun pe țeava mată
Dacă vei vrea, iubito, ca să pleci

Cenușă-am fost și vântul m-a purtat
Pe țărmuri arse de toride ploi,
Pe mări pustii, prin timpul prescurtat...
Dar te-am găsit și suntem amândoi

Nevoia mea de vise s-a regăsit în tine.
Atunci când mi-era iarnă în suflet și-n priviri,
Fluturii prinși în ace își scuturau culoarea
Să-ți pună la picioare calde mărturisiri.

- Pe geam văd bruma, umblă cu năframă
Și descheiată la paltonul lung,
Pășește-ncet lăsând câte o scamă
Pe pomii goi, aș vrea să o alung