Nutzu - creaţii proprii

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ți aprind
Stelele. Oprește ora

- Iarnă creață și-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni

- Mulțumescu-ți Ție, Doamne, pentru albul care vine
Să ne-acopere păcatul, știu c-a fost trimis de Tine
Să ne-ngroape-n inocența începutului de lume,
Când lângă lumina lămpii toate ne păreau mai bune.

- Infernul se așterne pe câmpuri și-n livadă
Copacii cu beteală îmi par o piramidă,
S-a-nchis spre orizonturi și ultima posadă,
Iar gheața mă-nconjoară c-un zid de cărămidă.

- Vezi, uneori, așa mă prinde-un dor
De mine și de tine ca de-o gară
În care știu c-odat' o să cobor
Și o să fie veșnic primăvară.

- Nici mie nu-mi plac multe, dar încerc
Să nu confund speranța cu refuzul,
Iar dacă uneori mă-nvârt în cerc
Privesc spre cer, mi-ascut pe zări auzul

- Trosnește-n sobă a durere fagul,
Doar flacăra pe jaru-ncins dansează,
Nu-i muritor pe-aici să-mi calce pragul
Când la răscrucea nopții-s încă trează.

- Dau soarelui binețe, dar degeaba,
Că stă ascuns în poala unui nor
Și lenevește neglijându-și treaba
În timp ce fulgii albi țes un covor

- E tot mai frig și cerul se-ncovoaie
Sub plumbul norilor plini de omăt
Și soarele privește îndărăt
Nostalgic după zilele cu ploaie

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le lași
Și când se-aud în gerul aspru pași
Să te întinzi cuminte lângă foc,