Nutzu - creaţii proprii

- Ciudată-i viața, bate din aripă
Ca un ceasornic vechi demult ne-ntors
Ce calcă-mpleticit, de vlagă stors,
Și totul se destramă într-o clipă

- Pe unde îți lași sufletul, pe unde,
Când nu e loc de noi? Te rog, răspunde!
Pe unde îți lași inima să meargă
Călare peste văi, pe-o iapă șargă?

- Stau pe terasă și-mi descânt cafeaua,
Din spumă fac o inimă străpunsă,
O văd doar eu că-n ceașcă e ascunsă,
Dar mă plesnește dorul cu nuiaua

- Nu m-am născut nici sclavă, nici regină,
Mi-am sărutat cu tălpi desculțe glia,
Gherghef de dor, a soarelui lumină
Și flori din munți împodobindu-mi ia

- Atât ți-am frământat în palme lutul,
Atât am vrut asemenea să-mi fii
Încât mă-ntorc mereu spre începutul
Cuvântului... De câte poezii

- Suntem şi pro, şi contra, dar, iubite,
Nu pune punct acolo unde-o frază
Continuă cu gânduri nerostite,
Întreabă-mă, mai bine, ce urmează.

- Din marginea speranței până unde
Se-ntinde geana nopții ce ne-ascunde
De lumea unde teatrul e o artă,
De slava ei nebună și deșartă?

- Cu ochii minții mi-am aprins țigara
Și-nvăluit de fumul jucăuș
Am pieptănat un vis urcând pe scara
Amurgului. Mă simt un pescăruș

„Eu nu am trăit, am ars cu intensitatea
unui soare care nu va apune niciodată.”

- Nu pot trăi nimic pe jumătate

- E noaptea albă şi se-anunţă lungă
Şi stele mii mai sunt de numărat,
Cu rimă-mbrățișată... O s-ajungă
Mesajul meu la tine, lângă pat?