Copacii scutură suspinând lacrimi de aur,
Iar ziua își ascunde lumina pe înserat
În sufletul meu o nouă taină prinde contur
Și-n nuanțele toamnei visele s-au colorat.
Vântul cerne tristeți printre ramuri dezgolite
Vrând să-mi șoptească poveștile trăite demult,
Dar umbrele vagi și-amintirile adormite
Nu mai prind viață și rămân ancorate-n trecut.
Sub bolta senină rămân pierdută în gânduri
Și vremea îmi pare că-și încetinește mersul,
Imortalizez aceste clipe printre rânduri
Și îi dedic frumuseții efemere versul.
Întunericul îi impune luminii hotar
În timp ce frunzele își continuă dansul lin
Și eu ca și anotimpurile în calendar
Mă transform odată cu timpul, o alta devin...
vezi mai multe poezii de: Mihaela Ianculescu
Detalii poezie:
Distribuie pe: