Că mărturisind cuvinte, nu ştiam că doare,
gândul zace printre dinţi, trec şi clipele uşoare,
murmur se aude-n inimi, precum ploile de vară,
nu ştiam că o nuanţă de lumină mă-nfioară.
Căutând umbrele noastre, jos privirile se-opresc,
nu ştiam că sub lumină ele încă se iubesc,
numărând săruturi vii, şoapte doar din nopţi albastre,
nu ştiam, o, nu ştiam despre sufletele noastre,
că alunecând spre-apus, calcă pe urma luminii,
luna albă rămurind florile din nou şi crinii.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: