Stele şi planete - Norman MacCaig

Stele şi planete - Norman MacCaig


Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le urmăresc cum se joacă pe maidanul lor celest;
Cu ajutorul lor oamenii trimit nave peste oceane şi estuare.*

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Acest amărât cărăuş de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de o lună rece şi indiferentă.


* Trimitere la trigonometria sferică şi la navigaţia astronomică.

Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.