El trage și împinge vâslele – tulburându-i mării verdele mut –
Printre crestele zburătăcite și prin fluorescența valurilor;
Urma strălucitoare-a unui melc arată pe unde-a trecut.
Și-oriunde se îndreptă, valurile îl urmează, vii,
Însoțindu-l, unele după altele, mult mai multe
Decât ar putea număra făuritorii de mitologii.
Frunzărită de pești, bombardată de corbii mării,
Străpunsă de cormoranii flămânzi, apa oferă mâinilor lui
Uriașa minge-a lumii, ținut al minunii și al mirării.
Se apleacă, se ridică, alunecă, verdele capătă o nouă
Nuanță, bleu; de buclele sforilor atârnă stropi de apă
Și fiecare e un punct unde lumina se frânge-n două.
Se uită-n urmă spre locul unde marea și cerul sunt
Una. Deasupra capului său, mereu coborând și urcând,
Pescărușii, încărunțind norii, planează și fac volte-n vânt.
Distribuie: