Două profiluri - Nina Cassian

… Așa aleargă și caii, alături,
fără să se privească,
dar se aud respirând.
Nu era nimeni în jur.
Nici un meșter de vechi orologii
care să le răsucească-ncet capetele
unul spre celălalt
până când sunetul simplu bate ORA DRAGOSTEI.

… Zburau, alături, fără să se privească
prin aur și vânt…
prin aur și vânt…
… dar se-auzeau respirând.


Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nina Cassian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.