Viitorul - Nicolae Labiş

Trăim în miezul unui ev aprins
Și-i dăm a-nsuflețirii noastră vamă.
Cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi
În flăcările noastre se destramă.

Noi pentru viitor ne pregătim,
Și-l populăm pe solul fericrii,
Cu brațele-ncordate să-l săpăm
Și să-l udăm cu ploile gândirii.

Ne-ntârziat deci să-nvățăm, tovarăși,
În numele acelui țel sublim:
Să-nvățăm ce-nseamnă omenia
Și comuniști să învățăm să fim.

În brațele necoapte arme-am prins
Să ne-ajutăm în luptă grea părinții;
Au înflorit de-aceea timpuriu
Livezile imaculate-a minții.

Am fi greșit de-am fi strigat că nimeni
Nu vrea să ni le apere de-ngheț.
Părinții noștri, comuniștii, ști-vor
Să-și apere comoara lor de preț.

O, nu de magi avem și-avem nevoie,
Nici de proptele puse fără haz:
Partidul clasei ne veghează zborul
Pe marele istoriei talaz.

Și pentru că-n vâltoarea vremii noastre
Noi am avut un post și am lupat,
Ne-am câștigat și dreptul demnității
Și-al cugetării drept nemăsurat.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.