Troia strâmbă - Nicolae Labiş

Strâmbă Troie-a vechii lumi,
Între ziduri nu însumi
Lectorii de epopee,
Roditorul tău Enee
În atâția ani de jaf
S-a-ngrășat și zace-n praf,
Și prin timpi n-o mai putea
Să-ți lungească stirpea ta.

Ți-e Helena-mbătrânită
Cu tentacule moluște,
Rod muncit de alții cere
Să înghită și să muște
Ruginitele lăcate,
Porțile îți sunt surpate -
Lupți cu spasme disperate
În părăgini de cetate.

Te supui păstrând otravă -
Steaguri albe sui spre slavă;
Steaguri sui chemând mai iute
Alte Troie să te-ajute,
Iar ostașii tăi cu mască
Umblă-n taină fără cască.

Oaste nouă, frați ai mei,
Câte douăzeci de ani,
Fii de neînfrânți ahei,
Armele-nvățam a prinde
În aceste vremi distincte -
Să le-ntoarcem spre dușmani!

(1958)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.