Partidului - Nicolae Labiş

Lumina ideală când Dante contemplase
călăuzit de scumpa-i simbolică femeie,
cuvântul i se stinse și mâna lui sculptase
al treilea pâlc și ultim de stele-n epopee.
Umplând cu vii popoare abstractele genuni
spre-a se-ndruma prin ele la sferele divine,
el n-a primit din partea supremei viziuni
puterea de-a o-ncape întreagă în terține.

Și noi cutreierarăm făgașuri infernale
cu asudate palme izbind ori alinând
vrăjmașii ori umilii ce ne-au ieșit in cale,
nu-s spațiul ptolomeic, ci-n viață, pe pământ.
Dar când, adânc dorită, flamura ta de pară
ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci
din creștete zvâcnit-a cu scut și lance-afară
cântecul nou, s-asculte mărețele-i porunci.

Aceasta-i marea-ți forță: faci clopot de argint
din inimile noastre, ori tunuri pe crenele,
dar aliaj în care eu recunosc distinct
părinții mei, iubirea și visurile mele,
Nu răzimat în cârja metaforelor fade,
ci drept, din zare-n zare, sub ceru-mpurpurat,
crescute larg în suflet câmpiile baladei
cu pași definitivi mi-ai măsurat.

Sunt oameni căror viața le-a dat înalte premii,
medalii sunătoare, cu clinchet argintiu,
Eu unu-mi cresc, tovarăș cu clocotul poemei,
Totalul vis - ostașul tău să fiu.

(1958)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.