Manifest - Nicolae Labiş

(N-au să ne sperie)

1.
Încă-i țin minte pe-acei ce-au mănat în război
Târându-i prin pulberea morții, părinții și frații.
Incă-i țin minte pe-acei ce în țară la noi
Pentru robie și foame au fost vinovații.
Fața hidoasă le-o văd și acum printr-un fum
De-orașe strivite, de sânge fierbând pe asfalturi,
Glasul lor straniu-l mai știu într-un negru duium
De stoluri de păsări ce moarte-aducea din înlături.
Copilăria mi-a fost otrăvită de ei,
A căpătat linii aspre-nainte de vreme,
N-au legănat-o prea mult codrii deși și merei,
N-au mai ritmat-o străvechile noastre poeme,
Ea s-a-nălțat, speriată, din aripi bătând,
Țipând și fugind din aprinsele mele poiene:
Toate durerile lumii le-am strâns prea curând
În perlele plânsului, firave, prinse de gene.

2.
Astăzi mi-s nervii mai tari ca oricând,
Totuși, revin amintirile-n forfota brună,
Cuvintele toate se zbuciumă-n minte, arzând,
Și mă simt mai aproape de oameni și mai împreună.
Știu, sunt dușmani ce doresc să aducă o zi
Când să se-ntoarcă din iad asasinii, stăpânii.
Dar eu strig Nu, și-aș striga acest Nu chiar de-ar fi
Să-mi zbor cu-acest Nu laolaltă spre ceruri plămânii
Și n-au să se-ntoarcă, și-n van li-i dorința și larma,
Acesta e-al meu și al vremii profund înțeles,
Și n-au să-ndrăznească să-ncerce să-nchidă cu arma
Drumul pe care noi singuri, luptând, l-am ales.
Dar viața ne cere să fim mai atenți, mai semeți,
Libertatea și demna voință aceasta ne cere,
Și pentru aceasta vom da tot ce-avem mai de preț,
Toată puterea din inimi, din minți, din artere.

3.
Anii sunt aspri: sunt timpuri de muncă-ncordată,
Toți ne-ntrebăm de n-am dat până-acum prea puțin,
Nu-i încă ora odihnei din plin meritată,
Totuși mai bem în răstimpuri o cană de vin.

Cântecul, florile-și au partea lor de viață,
Totul ni-i drag și alegem din toate ceva;
Știam că prin vreme se-apropie ziua măreață
A marii vitorii și-acum ne trudim pentru ea.

Dușmanii cu ură privesc către noi și mereu
Spre noi își aruncă-a-nvrăjbirii murdară puzderie,
Vor să ne-ntunece-al păcii înalt curcubeu,
Vor să ne sperie. Iată că n-au să ne sperie.

(1958)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.