De aceea - Nicolae Labiş

Sorbim maturitatea. Ca rachiu-i.
Ni se-adâncește-n inimi pe încet.
Entuziasmul astăzi nu-mi mai chiui
Mai cu prudență-l cern și mai discret.

Au fost întâi uimiții ochi spre toate,
Strângând pe rând al faptelor sobor,
De-aceea azi e mai prudentă, poate,
Și mai înseninată unda lor.

De-aceea nu mai pot s-alerg în stradă
Spre-a-mi lăuda un vis neîmplinit,
De-aceea-ntâii fluturi de zăpadă
Nu-i mai sărut, naiv și-ndrăgostit.

De-aceea gândul patimă-mi ritmează,
Lăsând-o să alunece treptat.
De-aceea tihna orelor de-amiază
Cercetător o gust și măsurat.

De-aceea caut cu luciditate
Minunile pe care le aștept,
De-aceea toate gândurile, toate
Spre Marx le-ndrept, cu dragoste le-ndrept.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.