Curajul îndrăgostit - Nicolae Labiş

Împrumut glasul poetului,
Ca să pot cânta eu însumi,
Căci, iată, sunt îndrăgostit.
Sunt îndrăgostit de femeia pământului,
Femeia cu trup mlădios
Şi cu braţele curbe,
Femeia cu sănătatea mistuitoare
În priviri şi cu gesturile vii
Ca inima ei fierbinte.
Femeii pământului, căreia nu îndrăznesc,
Uneori, nici eu însumi să-i spun
toate acestea,
Iată, astăzi, îi voi înălţa cântecul meu;
O voi îmbrăca în mantia păcii,
O voi aşeza pe prova navelor mele
Însoţitoarea mea prin toate furtunile;
Îi voi aduce toate florile pământului
Şi toate florile cerurilor lumii
Cu parfum cosmic şi rouă astrală;
Îi voi dărui floarea bogată a inimii,
Căci pentru ea mi-am ucis trufia
Şi am păstrat numai puritatea curajului;
Îi voi dărui toate tainele ce le voi smulge
Din pântecul clocotitor al naturii,
Împreună cu taina vieţii fără sfârşit;
Îi voi dărui vibraţia ritmurilor adânci,
pulsaţia pătimaşă a muzicii
Culorilor, vorbelor şi sunetelor;
Îi voi dărui aurul şi purpura,
Căci pentru ea l-am ucis pe Dumnezeu
Şi pe apostolii bogăţiilor lui pământene,
Pentru femeia cu sănătate mistuitoare
În priviri şi cu gesturile vii,
Cu inima ei fierbinte.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş