Iată din nou gara, vagonul, patul cald,
Sirenele, la geam luminile, o scară de mătasă,
Duduie sinele, în apele lumii mă scald-
Bucureștiul e-n urmă, alerg către casă...
Nici o fată nu m-a petrecut cu surâs întristat
În urmă numai fluturarea de brațe străine...
Alerg singur cu liniștea, cu liniștea ce s-a lăsat
Sporită de cântecul roților repezi pe sine.
-------------------------------------------------
Prietenii râd, vinul e galben și greu,
Viscolul flutură-afară-a zăpezii văpaie
Geamu-și sclipește-n răstimpuri și pe sufletul meu
Verzile flăcări strivite sub roți de tramvaie.
Oamenii beau ca și-aseară, ca ieri, ca oricând
Oamenii râd- Nicolae, azi ce te-ntristează?
Spune, pe frunte ce cută străina de gând
Aripa cernită-și așează?
Mama mi-a scris o scrisoare cu scris apăsat
Cu litere mari și cu miros de fan, de dumbrava;
Mama mi-a scris ca de-o vreme, în sat
Învățătoarea-i bolnavă, e foarte bolnavă.
Poate ca-n vreme ce tu strângi în palme-un pahar,
Ana-Maria cu palme crispate pe buza
Duce paharul cu apa și simte în piept
Spuza de jar și de moarte, acidică spuză.
Distribuie: