dimineaţa îţi trezeşti oasele răsfirate
cum ai desmierda o fată frumoasă
întinsă pe plaja de la Monastir.
vânturile nopţii au împrăştiat clipele
peste aşternutul moale
precum firele de nisip prin vegetaţia
de la marginea deşertului
el se învecinează cu marea, tu cu pustiul
în care îţi lepezi trupul pentru o noapte
duşul fierbinte, spălatul pe dinţi au devenit ritual
încă un ceas de ispăşirea păcatelor, în gând strecori
un mic parastas pentru ziua de ieri
nimic din anotimpul prezent nu găseşte răspuns
în trupul tău
preschimbat în ambarcaţiunea ce-ţi va duce sinele
într-o zi oarecare
păşeşti peste câmpul cu maci
răcoarea iernii nu-i atinge nici măcar cu o boare
oraşul e-n ceaţă – pereţi invizibili coboară din cer
om cu om nu se văd, singurătatea coboară
tot mai adânc în tine.
aghiasma de ieri o duci mamei ce-şi scutură
în fiecare zi existenţa pe un pat de spital
te târăşti aşa o zi întreagă pe sub ceaţa de plumb
ca un titanic
gata să eşuezi,
să-ţi debarci pasagerul printre gheţuri fierbinţi
razele soarelui stau ascunse în mintea ta
şi nu ştii cărei lumi aparţii
se fac înscrieri pentru plecarea pe Marte
sau pentru-un sejur pe apropiata Lună
orizontul e tot mai departe, viaţa se cere trăită
plopii de la marginea existenţei îţi par tot mai înalţi
cerni o întreagă mare
mai veche decât deşertul din tine
o întorci în văzduh printre întinse câmpuri de sare
ninsori aparente te învăluie
precum albul Saharei după retragerea apelor
ce prăpăd a răstignit ziua,
ce instinct te mai ţine treaz încă o zi
în care fluturii zăvorăsc în ei lumina?
un om oarecare de pe planeta aceasta
se va duce pe Marte
şi va căuta acolo tandreţea uitată
pe o plajă cuminte la Monastir
şi va trezi dis de dimineaţă
oasele răsfirate aiurea
pentru încă-o zi pentru încă-o moarte.
Distribuie: