Nici nu mai știu de a fost primăvară,
Sau iernile ne-au îngropat demult;
În suflet am purtat prea grea povară,
Și am uitat de veri și de alint.
Nici nu mai știu de roua parfumată,
Doar ploi și vânturi, toamne pribegind;
Verdeața ierbii e, demult, uitată,
Aștept, de-acum, s-aud, pe drum, colind.
Prin ierni pășim spre alte zări senine,
Lăsând o toamnă traistă, fără flori;
Având pe buze cântec și lumină,
Un cer curat, albastru, fără nori.
Nici nu mai știu când a fost primăvară
Sau vară rumenă de-atatea flori.
Las albei ierni întreaga mea povară,
Și-aștept să-mi crească aripi de cocori.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Detalii poezie:
Distribuie pe: