Nici mâine...

joi, 27 iulie 2017

Calcă-n copite cerbii pistilul unor maci.
Cu ochi păgâni de fiară pândeşte asfinţitul.
Se torc fuioare stranii pentru copii-copaci,
Ce dezbrăcaţi de sânge înfig în ei cuţitul.
Mai plânge-o lună ştirbă, mai tace, mai suspină...
Un soare o atinge cu raza-i de otravă.
Mai sunt păcate-n stele cât mai există vină
în scorburi părăsite de şerpii de otavă.
Când ninge-n antifrază şi verile-s mai reci,
Amestecă o toamnă culorile-i difuze,
În paşii tăi de iarbă şi nu mai poţi să pleci,
Căci te surprinde iarna cu nopţile-i confuze.
Rămân în aşternuturi de izmă şi gutu,
În timp ce samovarul îmi fierbe-o nouă veste.
C-ai aţipit pe-un cearcăn de raze albăstrui,
Şi nu vom şti nici mâine sfâsitul la poveste.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.