O, sufletul meu de broască-țestoasă,
cad copacii doborâți peste mine, și-mi spun:
,,Nu te speria, băiatule,
nu e altceva decît bătaia inimii".
Iată, mă bat cu un ciocan imens;
drrum și bum! Mă bat și mă bat.
Eu mă strâng în mine atât de adânc,
încât îmi rămân mie însumi departe.
Dar nu atât de departe încât
să nu aud un glas strigând la mine:
,,Nu te speria, băiatule, eu sunt
bătaia propriei tale inimi".
Mi-au pus o daltă în spinare,
și-au început să izbească
tot felul de începuturi de litere.
făceau un zgomot asurzitor
din care nu se puteau desluși decât
aceste vorbe:
,,Nu te speria, băiatule, eu sunt
bătaia inimii tale". Au dărâmat peste mine
un taur înjunghiat, ba,
la un cutremur, au lăsat să cadă
peste mine un zid:
drrum și bum! Doar, doar m-oi sparge.
Un zgomot, un strigăt, sunete înspăimântate,
suflete ale bombelor,
schije din surla îngerului
care a dărâmat cetatea
Ierihonului. Dar niciodată atât de puternice
și atât de tari încât să nu aud
acel glas:
,,Nu te speria, băiatule, eu
sunt bătaia inimii tale".
Da, am un suflet de broască țestoasă.
Numai și numai o altă broască țestoasă
aidoma mie,
aidoma, și mult mai mare,
mi l-ar putea sfărâma și ar
putea să îndepărteze de la mine
singurele cuvinte pe care vreodată
le-am deslușit din urletul lumii:
,,Nu te speria, băiatule, eu sunt bătaia inimii,
sunt bătaia inimii tale".
Distribuie: