Tristețea apelor adânci - Nichita Stănescu

Când goarna sună rece
Rece stau
Și diminețile acelea de lumină
Îmi amintesc

Surâde floarea transformată în cenușă
Și din tăcute umbre lăcrimez
Ce-ar vrea să stau, ce-ar vrea să fug
Ce-ar vrea la ușă
Nepotrivirea-n sine s-o alung
Doar că visez

Că s-au înfipt în nori întâmplătoare rânduri
Ori s-au deschis în cercuri peste ape -
Acele gânduri
Ce trist mă simt și cât de singur
Și îmi ajunge !

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.