Iacob și îngerul - Nichita Stănescu

A venit îngerul obosit și supărat
m-a pălmuit cu aripile pe față
Peana lui era sprânceana mea de-mpărat
bătându-mă de viață mă dezvăță
om rău ce sunt și plin de sânge
stăteam bătut de aripi mari
mai se părea că azi mă plânge
cu umbre codrii seculari
El mă bătea cu zbor invers
spre punct mă trimitea în jos
Dă-mi mie Doamne acest vers
și binecuvântat frumos
dădea în mine ca și cum
pe ruguri grecii cei antici
vorbirea lor de vânt și fum
Tu Doamne o mănânci
la îngerul de peste mine
și trage-mi din secunda mea
gârlă de sânge din vechime
osoasă și cea fără de carne stea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.