Ne trebuie un timp care să ne împace
felul nostru de a fi,
care să ne lumineze ochii,
ochii care au început să crească anapoda
pe tot cuprinsul ființei noastre,
ochii din nări și din degete,
ochii groși din călcâie
precum și ochii
pe care-i eliminăm tot timpul din noi
sub ciudata înfățișare a cuvintelor
și a strigătelor. El va fi vedere,
noi știm aceasta,
el va fi vedere. De aceea i-am și pregătit
păturile ochilor noștri
pe care-i ținem neplânși.
Pentru el îi ținem curați și neplânși
să aibă unde trage peste noapte
în orice secundă ar veni
când va veni.
2.Nervui terestru
Iată prima parte a descrierii :
aici, în această zonă cosmică
sub pleoapa albastră. toți se mănâncă pe toți.
Neîntrerupt, toți se mănâncă pe toți.
Omul mănâncă pasărea,
pasărea mănâncă viermele,
viermele mănâncă iarba,
iarba mănâncă resturile omului,
resturile omului mănâncă piatra,
piatra mănâncă apa,
focul mănâncă aerul,
aerul mănâncă pământul.
Este de mâncare cât este,
dar ea nu se termină niciodată.
Zgomotul car caresteristic
este acel al fălcilor mestecând
Iată acum principiul :
cea mai mare dimensiune din cosmos este
punctul. Unul nu este mai mare decât altul.
Muntele este un punct
și firul de iarbă este tot un punct. Iată credința :
de multă vreme hrana
care-și este sieși hrana
care este pentru hrană, hrană
și car e se potolește cu hrană
s-ar fi sfârșit în acest punct albastru.
Vine însă din afara lumina
vine însă din afara radiație oarbă.
La baza acestei foamete,
la baza acestei neîntrerupte foame
este lumina din afară,
este radiația oarbă din afară
care adaugă celui mâncat
și îi repune la loc
partea mâncată
3. Fonetica terestră
Diferite sunt învelișurile :
iarba pentru pământ,
apa pentru pești,
blana și pielea pentru carne,
țipătul pentru frică,
literele pentru cuvânt,
și, la urmă, peste tot aerul.
4. Morfologia terestră
Apa este majoritară. Din această pricină,
în foamea generală,
ea ocupă un loc distins, princiar,
numit setea generală.
La rândul ei, ea bea și mănâncă totul.
În genere și văzut de la mare distanță,
între oameni, animale și plante
nu există nici o diferență.
Este o planetă de mărimea unui punct
pe care diferite puncte
se socotesc a fi stăpâne. De la distanță,
nu se poate-adjudeca
cine este stăpânul planetei,
care punct stăpânește punctul.
Putem deduce, însă că toate au un lucru
comun
și anume, burta, stomacul. În jurul stomacului,
unora le-au crescut frunze,
altora le-au crescut aripi,
altora le-a crescut creier.
De la distanță, însă. nu există aproape nici o deosebire
între ce a crescut
în jurul unui stomac
și ce a crescut în jurul altuia.
Toate aceste burți au aceeași foame
ca dovadă că se mănâncă unele pe altele,
ca dovadă că sunt.
5. Sintaxa terestră
Deși toate ființele și lucrurile
de pe pământ
trăiesc într-o deplină amestecare
deși totul nu este decât o nesfârșită cină,
deși departe, din cosmos
toți la un loc au o singură viață
deși de departe, de foarte departe
nu străbate până în cosmos
decât un fân murmur
de fălci și mandibule,
de rădăcină și de valuri
cronțănind
deși nici aceasta nu poate avea
o anumită înfățișare,
totuși am putea spune fără să ne
înșelăm prea mult
că există o oarecare ordine și
o oarecare așezare
a ceea ce există acolo
Bunăoară întotdeauna când cineva
mănâncă
altcineva este mâncat.
PARTEA .II : NERVUL DIVIN
1. Cel care nu s-a născut despre cel care a murit
Acest punct de culoare albastră
care-și zice sieși pământ
el este ochiul,
el este patul de odinioară
el este patul de odihnă
al vederii în genere. De la mare distanță,
de la foarte mare distanță,
nașterea lumii și apoia ei
sunt lipite
și dorm îmbrățișate în acest punct
albastru. Aici toate felurile
se strâng în brațe
și toate chipurile
se suprapun
Aici toate numerele dorm
în cifra unu,
iar cifra unu doarme
în acest punct albastru
Aici și infinitul văzut din infinit
este un punct
Aici e singurul loc tragic
pentru că domnește unu,
iar nu zero,
pentru că domnește singurătatea,
iar nu nimicul,
pentru că domnește moartea,
iar nu neființă.
Aici domnește deznădejdea,
iar nu vidul. El este punctul,
el este divinul punct albastru.
Inima tuturor inimilor,
trupul tuturor trupurilor
și sângele scurs
al tuturor rănilor din cosmos.
Aici este cimitirul
în care a fost îngropat
osul stelei Antares.
Aici este leagănul
în care urlă și se zbate
copilul din flori
al stelei Arcturus.
2. Nervul divin
Iată a doua parte a descrierii :
sub pleoapa albastră,
aici, în această zonă cosmică
toți se nasc din toți,
neîntrerupt, toți se nasc din toți.
Omul se naște din pasăre,
pasărea din vierme,
viermele din iarbă,
iarba din resturile omului,
nașterea omului din moartea ierbii,
moartea pietrei din nașterea ierbii,
nașterea pietrei din moartea apei.
Toți, într-una, unul dintr-altul
punându-și trupurile cap la cap
înnodate cu verigi de moarte.
Iată acum principiul :
cea mai mare dimensiune este viața,
Nici o viață nu este mai mare decât alta,
nici o moarte nu rămâne neîmpodobită
de o naștere. Iată credința :
aici se creează timp într-una,
se produce timp,
se moare și se naște timp,
se mănâncă timp,
se vinde timp,
se depune timp,
se modifică timp,
se risipește timp,
se economisește timp.
De foarte departe
se poate confunda a
cest punct albastru
cu timpul
3. Cîntecul
El întrerupe cu sinea sa
orice altă mișcare. El face să nu mai fie
ceea ce este
și să apară în ființă
ceea ce încă nu s-a născut.
El schimbă totul în vedere
înfometând lumina. El leagănă moartea
până când răsar din ea cuvinte
și împodobește cu lacrimi
legile stelelor fixe. El este numit, uneori sufletul,
dar cel mai exact ar fi să-i spunem,
totuși, cântecul. 4. Cântărețul
Nimeni n-are nevoie de el,
dar fără el nu se poate.
Spune-ne cum ne mâncăm unii pe alții,
i se spune : - și fă-ne să plângem.
El știe plânsul altora
și lacrima care li se cuvine.
Pe pământ, din neamul oamenilor,
se nasc cântăreți.
De asemeni, din neamul ierburilor.
Și din neamul animalelor,
pietrelor,
peștilor,
apei,
aerului,
focului,
se nasc cântăreți. Pe pământ tot ceea ce există
are nevoie din când în când să plângă.
5. Sensul
Aici se încheie
scurtul raport electronic
obținut cu ajutorul computerelor
în care s-au introdus toate fișele
cu informații necesare. Văzută din afară,
lumea și locuitorii de pe punctul albastru
pot fi caracterizați prin aceea că sunt
și pot stârni ciudatul sentiment
că au tendința de a fi.
Pierderea cosmică investită în
ei este lumina de la diferite alte stele.
Ei produc, în schimb, pentru cosmos
timp.
Distribuie: