Bufonul și moartea - Nichita Stănescu

Ghidul a înnebunit la
Spielberk, sus,
în închisoare;
mimează vechi torturi și trupuri oarecare
din care trase-n sus și trase-n jos
căzu ficatul, fioros.
Prin ganguri reci prin care foștii morți
acum mânere stau, la porți,
ori întregesc cu fosta carne
peretele cel ruginit, de arme,
ghidul a-nnebunit și ventriloc
smulge din el un fir de foc
cu care îmi aprinde auzul, văzul,
cu bot de cal îmi paște-ovăzul
cu cioc de barză îmi împunge
interioară, nevăzută, cruce.
Cu cotcodacuri de găină
mă ciugule și mă alină -
când trec prin burta ghidului
ca într-o pungă a vidului.
Dar morții de la
Spielberk sunt prea vechi
ca să le fim c-un gând perechi.
Morții cei noi, morții cei noi
curg ca sudoarea peste noi,
iar asudata mea meninge
mi-o vede ghidul și mi-o linge
Plec alb.
Uscatu-n mine latră.
La poartă, un bufon de piatră.
M-aplec
Este și nu-i.
ÎI pup.
Beau apă chiar din gura lui.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.