Nemărginire

Autor: Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

marți, 15 martie 2016

- Atins de valuri și de amăgiri,
Furtuni ce-au bântuit printre ruine
Cu ore de extaz şi de-nrobiri,
Acum, vreau mâna ta să mă aline,

Să prind un strop din versul dezbrăcat
Alerg desculţ în fiecare seară
Și vreau să gust cu tine din păcat,
În primăvara aspră și bizară.

Secunde râd sub talpa unui vis
Când le săruți cu pasul tău subţire,
Eu bat în geamul mat și sunt decis
Să-i dau culoare și nemărginire.

- Curtată de furtuni, de-atâtea ori
M-am îndoit că dragostea există,
Emfatic universul fără sori
Nota destine frânte pe o listă

Şi câţi perdanţi, şi câţi învingători,
Atâtea nume fără importanţă,
Puteam să trec, puteai să mă ignori,
Dar între noi o tandră consonanţă

S-a-nfiripat şi-atunci am înţeles
Că vocea ta ce mă striga pe nume
O auzeam din ce în ce mai des
Când m-am mutat pe-o stea ce nu apune.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mă-nclin, maria...
nutzu (autor)
marți, 15 martie 2016



grazie, miruna...
nutzu (autor)
marți, 15 martie 2016



mulțumim frumos, ade_m...
nutzu (autor)
marți, 15 martie 2016



ultimile 2 versuri sunt deosebite.Nu,ca restul poeziei nu mi-a placut
maria
marți, 15 martie 2016



fermecătoare aceste versuri şi pline de emoţie
s.miruna
marți, 15 martie 2016



Dragoste. E tot ce mi-a inspirat poemul vostru scris cu si din suflet.
ade_m
marți, 15 martie 2016