Nu știu de unde să pornesc,
de unde să mă adun,
De unde să culeg cuvintele
cu mirosnă de litanie,
Crescute în sânge ca niște porunci de tribuni,
Să cânt numele tău
de tămâie, Transilvanie.
Rotundă ca o pâine
frământată cu lacrimi între munți,
Acolo unde stelele trag cu ochiul
la cocoșul sălbatic
Şi caprele negre te ispitesc spre înălțimi
şi cutezanță să le înfrunți,
M-am plămădit şi eu
din aluatul geto-dacic,
Odată cu apele, cu munții
şi cu toate izvoarele,
De aceea port în inimă
o căldură mai ferbinte
decât soarele.
De suferința moților mei
de noua ocară ce-a dat peste ei
Plâng și nu-mi mai vine să râd
de cocoșul sus la guvernul hâd
Ce ne-a luat iarăși pământul
de frate de la frate
Dumnezeu de-i bate!
Distribuie: