Poezii despre Natură:

Te uiți la orizont în acel moment magic al zilei
când soarele dispare câte un pic,
iar norii capătă culori pastelate,
dar gândul tău zboară la dorințele tale închipuite

Își dezveleau în vânt plopii tulpina
și nalte vârfuri norii atingeau;
Un stol de zmei îmi contura suișul
pe rădăcini ce ploi reverberau.

Plouă, plouă pe pământ!
...
Și ce cuminte hărmălaie,
E-n dansul stropilor de ploaie

Ah, clipa care vine cum ucide
icoana ta care-n apus dispare,
iar mintea prinsă-n cugetări perfide,
devine un teren de vânătoare !...

Mă-mbată teii la-nceput de vară,
când trec din nou prin parcul regăsit,
iar rugii-n garduri dau pe dinafară
cu florile plutind spre asfințit.

Ce răpitoare
Ți-e privirea
De mii de ani,
Lumină.

Un bulb întors, ca osul ros,
roade albul și-l întoarce pe dos.
Chiparos, umbrar lemnos,
roade negrul și-l întoarce pe dos.

Lăsat în mijlocul pustietății
Se aud strigătele nopții
Ce se avântă încetișor
Fără să lase un colțișor.

Leandrul

Văzut-ai oare vreodată,
un arbust ornamental

Ne pleacă verdele din țară
Se duce rând pe rând avutul
Pentru-animale-i grea povară
Pe roți le pleacă așternutul