Poezii despre Natură:

Un cer gri şi plin de nori
E iubit de către flori,
Dacă tristă e odaia,
Fii vesel, sărută ploaia!

Corăbii negre, deformate
Pictează ceru-n tușă grea,
Iar gândurile-s spânzurate
De neputința de a vrea!

Ploua cu frunze reci si ruginite
peste trupul meu tomnatic si tampla-mi obosita.
Mi-e frig. Acopera-mi gandurile si visurile ne-implinite
cu Harul Tau Divin si Soapta Ta iubita.

Copacii,
purtand in ochii lor
o liniste solemna,
lacrimi ascunse, dor,

O noua toamna a ‘mbracat din nou gradina,
Ploua cu frunze ruginite peste noi,
Se risipeste-n norii gri lumina,
Copacii dezgoliti parca-s strigoi.

Când trandafirii cântau romanța serii
Pe malul apei, în parcul fermecat,
Soarele cum strălucea în toiul verii,
Sub teiul înflorit… m-am amorezat!

Munți cu fruntea albă se înalță-n cer,
Codrul des și falnic stă ca un străjer,
Lacuri cristaline norii oglindesc,
Curg izvoare repezi, păsări ciripesc.

Înaltul de peste coline
E prins în rafale de vânt
Ce uită că cerul e sfânt
Și nu vrea nimic să-l întine.

Lacrimi de stele
...
Privește mai departe decât îți poate duce privirea
Acolo, spre zarea plină de lumină, viață și culoare,

Frunza
...
Noaptea curge leneș, timpu-ncet se duce,
Florile-și adună frunzele pe fire