Muza către poet

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

vineri, 02 februarie 2018

Mi-aș pune înserarea să te îmbrace-n stele,
să-ți înflorească luna pe spatele rănit
de-atâta irosire spre minus infinit;
ți-aș îmblânzi cuvântul, înfipt adânc în piele,
ca sângele năvalnic să plece dezrobit
spre orizonturi unde, în rafturile grele,
așteaptă-n cărți uitate poemul adormit.


Mi-aș pune răsăritul să îți pătrundă-n gânduri,
să-ți răscolească ziua cu vraja unui mit,
bolnav de poezie, în vers să te închid;
ți-aș dărui oceanul învolburat de vânturi
să îți zvâcnească-n tâmple sărutul lui grăbit,
cuvintele în carne să-ți eclozeze fluturi
și-n zborul algoritmic să fii plus infinit.

Adina V.

2.02. 2018


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Victor!
Cu drag! :)
Adina Speranta (autor)
miercuri, 21 februarie 2018



Am fost nevoit să mă bag prin dicționare, dar mi-a plăcut. Original.
bragagiu
vineri, 02 februarie 2018