- Acasă
- Gerra Orivera
- Munții
Munții
luni, 07 septembrie 2015
* licurici spațiali *
Catedralele pământului
înălțate spre cer
a rugă
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Draga mea Gerra,
Sunt încântat să te citesc, dar mă simt nevoit să revin cu o mică explicaţie. Aşa cum ţi-am scris şi altă dată, poezia ta are un grad de înţelepciune spirituală profund, poate prea prufund pentru ce se publică acum pe site.
Cu privire la poezia ‘’Munţii’’, vreau să-ţi spun ce componenete de analiză m-au determinat să fiu puţin mai rece în analiza efectuată. Postarea prezenă este o definiţie pentru mine în această formă.
Poezia trebuie să trăiască:
a) - fie prin structura complexă delimitată de unitarul compus din titlu poeziei şi structura propriu zisă a poeziei;
Pentru a defini cât mai bine sensul structurii scrise şi pentru a tria un mod de gândire ce captează informaţia din mesajul poetic, cele două părţi (titlu şi corpul poeziei) sunt indispensabile, şi numai folosirea unitară a celor două paliere ale poeziei pot TRANSMITE UN MESAJ POETIC PUTERNIC.
Este genul poeziei tale de la prezenta postare.
Cu alte cuvinte dacă titlu poeziei este luat (nescris) poezia are un sens nedefinit. Deci fără titlu mesajul nu poate fi luat nici măcar la nivelul de informaţie.. Hai să facem un joc.. scoate ‘’Munţii’’ din titlu... şi nu scrie nimic la titlu , sau mai bine zis pune steluţe, gen **** (aşa au foarte multe poezii la titlu- dacă e nevoie dau exemple);
În această situaţie poezia nu transmite nici măcar un mesaj.
b) – fie prin structura poeziei, prin corpul definit de versuri, independent de titlu.
În această structură poezia este indestructibilă indiferent de analiză critică efectuată asupra mesajului.
În această variantă lipsa titlului nu afectează mesajul poetic, şi nu depinde de structura complexă a poeziei, ba mai mult, versurile poeziei chiar pot defini un titlu nedefinit de versuri ( nespecificat), şi dau un exemplu în acest sens:
* următorul mesaj NU are titlu, şi anume:
’’ sus, nervos, tuşeşte cerul
Scuipând pamblici de lumină’’
Este definiţia fulgerului...
Aici, în această scriere nu apare titlu, dar cine nu va înţelege că practic mesajul acestor versuri induce un titlu prin folosirea componentei raţionale, dar fulgerul NU apare în forma scrisă, ci numai în forma raţionamentului indus de text.
Deci în această formă de analiză poezia va avea viaţa independentă şi de durată.
Mă repet în prima fază, dacă dispare titlu (munţii) versificarea nu transmite un mesaj poetic clar. În această formă poetică, MUNTII ( titlu postării ) sunt redaţi ca o definiţie mai complexă, dar cu valoare poetică redusă. Deci – o definiţie.
În faza a două ar trebuii ca ’’Muntii’’ ( ca titlu dat poeziei) să fie în structura versului sau indus de versurile independent de titlu, prin folosirea componentei raţionale, fapt ce ar permite o viaţă poetică pe un perimetrul întins de gândire şi analiză.
Deci, foarte important, efectul unei poezii NU trebuie să fie dat de titlu, ci in forma cea mai fericită de ultimul vers. Explozia ultimului vers îţi umple sufletul poetic de bucurie. De aceea spun că ultimul vers salvează orice poezie... chiar dacă are o valoare poetică mai redusă.
Sper că m-am făcut înţeles Gerra. Asta nu schimbă deosebita mea preţuire pentru tot ce scrii tu, şi aşa cum am mai spus, eşti CEL MAI FRUMOS FENOMEN POETIC.
Dar eu am facut la poezia postata analiza prin oglinda Criticului.
Te citesc şi te preţuiesc mult Gerra.
Te îmbrăţişez cu sufletul...
Consideraţie.
Scuză-mi greşelile Gerra...ştii că sunt foarte ocupat...
CRITICUL BLIND
vineri, 11 septembrie 2015
Nu mă justific Danab, n-aș avea de ce, doar voiam să pun bucățile de puzzle acolo unde le e locul, în special pentru Criticul Blând care a remarcat imediat diferența de structură poetică! De altfel, nu știu dacă ai remarcat, dar licuricii mei sunt de două feluri: cei de 3-4 versuri marți cu * care sunt scriși acum 10-15 ani, și cei mai mărișori 7-10 versuri marcați cu & care sunt scriși acum... Nu mă dezic de nici unii, eu i-am scris dar în condiții diferite! Vor rezista sau nu timpului și judecății - asta nu mai depinde de mine! Mie mi-au adus ceea ce trebuiau să-mi aducă, nu prin valoarea lor intrinsecă ci prin reprezentarea simbolică - mi-au făcut priza cu lumea magică a POEZIEI, cu INFINITUL ființei noastre! Deci pentru mine ei și-au făcut treaba de licurici în beznă - ce vor fi ptr. alții, nu știu!........... Și evident Danab că eu știu foarte bine de ce scriu și chiar de nu m-ar citi nimeni tot aș scrie câtă vreme asta simt! Normal că îmi face plăcere când văd că citesc și alții, dar rațiunea pentru care scriu nu are legătură cu nimeni din afară!
Și am să mai pun licurici..... ți-am zis că-s îndrăgostită de licurici!:))))
Mulțumesc de sprijin! Cu drag!
Gerra Orivera (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Andrei, mă bucur foarte mult că ai terminat cartea și ai extras ideea principală: că trebuie să te raportezi la sinele tău de lumină! Că primul pas (după mine) de evoluție adevărată este să-ți accepți și să-ți asumi identitatea de fiu al luminii! De aici încolo, Dumnezeu îți va îndruma fiecare pas în funcție de harurile cu care ai venit în această existență! Dar evident un va acționa în locul tău!:)))) Știu că e greu de citit partea de întuneric și durere acută (deși m-am străduit să îndulcesc ușor partea cumplită) și chiar am fost întrebată de ce n-am exclus scenele aproape oror, dar motivația mea a fost simplă: unui om care este în infern (bolii) nu-i arăți pur și simple raiul în care trăiești tu și-i zici că poate ajunge și el lângă tine, pentru că îți va replica imediat că habar ai de ceea ce suportă el și își va găsi motive să nu lupte, să se victimizeze și să piardă. Evident că și această alegere a mea e periculoasă în sensul că mulți sunt cuprinși în capcana suferinței descrise și acolo rămân! Mă compătimesc pe mine pentru ceea ce-am pătimit și nu mai sunt receptivi la tot ce a generat în mine suferința. Este ca și cum din toată experiența pământeană a lui Iisus noi am reține doar tortura și restul, inclusiv învierea, am exclude-o! Trăim în dualitate – deci fiecare ”năpastă” vine la pachet cu un dar divin! Dacă noi n-avem deschiderea să-l primim, nu e vina Tătucăi. Noi singuri hotărâm cine vrem să fim. Avem toate datele să fim niște oameni care să strălucească sau să ne târâm în mocirlă! Cărțile-s la noi – au fost întotdeauna!
Tu, spre încântarea mea, nu te-ai blocat în suferință ci ai mers la esență, ai receptat mesajul transfigurator! Îți mulțumesc!
Cu drag.
P.S. Mă bucur Andrei că ți-au plăcut și licuricii mei, trebuie să știm să mai și zâmbim! Eu mă hlizesc toată ziua! O să mai postez câțiva, chiar de n-au valoare literară! Cu mare drag.
Gerra Orivera (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Adina, eu mă bucur că la tine au priză aceste mici lampioane, dar vezi și tu că o părere avizată confirmă ceea ce eu ți-am spus din start - că au doar valoare documentară! Poate că plac sincer unora, dar au consistența unui abur! Evident că la asta contribuie și faptul că-s simple, lumea înțelege ușor ce spun în ele - asta în contradicție cu poemele mele serioase, destul de ermetice pentru majoritatea! Acu dacă tot m-am pornit, o să mai postez din acești licurici, dar acestea totuși nu le consider poezi!... Doar niște respirații glumețe!
Cu drag te îmbrățișez!
Gerra Orivera (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Si pentru ca aici m-am nimerit sa interactionez mai intai cu tine dupa revenirea ta, draga Critic Blind, iti spun aici "Bine ai revenit!" si ma bucur ca te putem vedea la masa de lucru :)
andreionthepoetry
marți, 08 septembrie 2015
Gerra, mie mi se pare fenomenala aceasta mica poezie. Este vibratie totala, si daca tu ai putut concepe asemenea versuri in perioada aceea de care m-am cutremurat citind in cartea ta, eu nu mai am cuvinte!!! Este chintesenta, maduva din sira spinarii!
A-propos de cartea ta, am citit-o ieri pe nerasuflate, o incepusem vitejeste cu ceva timp in urma, insa m-am inmuiat pe masura ce dadeam de atatea orori si necazuri cate ai avut de indurat... Doamne, nu-mi vine sa cred!
Dar ceea ce vreau sa-ti spun este ca am putut extrage, gratie luciditatii cu care ai expus mesajul, presarat printre fapte, cativa piloni de neclintit pe care si eu ma voi sprijini pentru a razbi dintre limitarile materiale pe care eu singur mi le creez, si a ajunge la o relatie cu Dumnezeu, cu oamenii din jur si cu mine insumi, asa cum imi doresc sa am, cat mai aproape de ceea ce trebuie sa fie.
Iti multumesc si sunt convins ca a trebuit sa treci prin toate astea pentru a putea da marturie de dragostea lui Dumnezeu pentru cei ce vor sa o primeasca.
Cu toata fiinta mea ma bucur ca am sansa sa stau de vorba cu un om ca tine!
andreionthepoetry
marți, 08 septembrie 2015
Criticule, nu mă certa! Pastiluțele acestea au o vechime de peste zece ani, când eu de-abia îmi strângeam cioburile de amintiri, rațiuni zdrențuite, după noaptea neagră din care ieșisem! Adinuța e de ”vină” că le-am scos la iveală! Eu le păstram doar ca valori documentare, că mă ajutaseră să mențin contactul cu dimensiunea aceasta și nu m-am rătăcit în alte dimensiuni! Eu i-am spus că n-au valoare artistică - că sunt doar niște respirații florale care să-mi amintească totuși că-s om și percepțiile mele trebuie să se lege și de materie! În acele vremuri reînvățam cum se ține o lingură-n mână, cum se înghite, cum se respiră.... deci cam asta-i forța pe care o au aceste pastile! Poezie mai serios scriu doar de trei ani, și parcă în fiecare zi simt că nu știu nimic despre poezii! Oricum nu-s genul de sprinter! Alții termină cursa când eu de-abia lungesc pasul!:))) Cu mare drag!
Gerra Orivera (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Draga Gerra , in cateva cuvinte ai spus mai multe decat intr-un poem ...
Mie imi place mult de tot aceasta definitie a muntilor .
Cu drag !
Adina Speranta
luni, 07 septembrie 2015
aceasta poezie parca diminueaza din forta poetica ce stiu ca o stapinesti....
Mie nu-mi transmite acum acel fior poetic sublim.....cu care m-ai invatat...
Tu m-ai invatat , Gerra, cu versuri minunate....si asa te vreau..
Insa aici.....
Te imbratisez cu drag....
CRITICUL BLIND
luni, 07 septembrie 2015
Așa e Miri, mai trebuie doar să asumăm! Cu drag.
Gerra Orivera (autor)
luni, 07 septembrie 2015
Mulțumesc de percepție, Alice!
Gerra Orivera (autor)
luni, 07 septembrie 2015
Sufletul nostru este o catedrală cu fața spre cer. ..
Frumos, Gerra. .. cu drag !
mirimirela
luni, 07 septembrie 2015
randuri care merita recitite si iar recitite
alice
luni, 07 septembrie 2015
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Tudor Vianu
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Alan Seeger
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfonsina Carolina Storni
Alfred de Musset
Alfred Noyes
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Amy Lowell
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Bai Juyi
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Billy Collins
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Brian Patten
Carl Sandburg
Carl-Johan Charpentier
Carlos Barbarito
Carlos Drummond de Andrade
Carson McCullers
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Christina Rossetti
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Derek Walcott
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dorothy Parker
Dsida Jenő
Du Fu
Dylan Thomas
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edna St. Vincent Millay
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Edward Thomas
Edwin Arlington Robinson
Edwin Muir
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Brontë
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francisco de Quevedo
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
George Hunter
George Oppen
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Hans Christian Andersen
Harold Hart Crane
Heinrich Heine
Henry Lawson
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Elroy Flecker
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Betjeman
John Keats
John Masefield
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Joyce Kilmer
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kay Ryan
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Lasse Söderberg
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louis MacNiece
Louise Bogan
Louise Gluck
Louise Labe
Lucy Maud Montgomery
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Strand
Mark Talov
Mary Oliver
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Norman MacCaig
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Ogden Nash
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Philip Larkin
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Richard Brautigan
Rimma Kazakova
Rita Dove
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Penn Warren
Robert William Service
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Shel Silverstein
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stanley Jasspon Kunitz
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Su Shi
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Ted Sheridan
Theodore Roethke
Thomas Campion
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vachel Lindsay
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Wallace Stevens
Walt Whitman
Walter de la Mare
Walther von der Vogelweide
Wang Wei
Wendy Cope
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Henry Davies
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yehuda Amichai
Yuri Kageyama
Prima femeie pilot din România a fost Smaranda Brăescu
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Detalii poezie:
Distribuie pe: