Orcât as vrea să uit pădurea
Şi satu-n care m-am născut,
Or cât a fost pâinea de rea
Şi firav fără nici un scut,
Am colindat desculț prin țară,
Cu cântecul tărăgănat,
Este ceva ce să ne doară
Mai mult ca boala de bănat?
E firul aspru ce ne leagă
De cei ce zac în țintirim,
De viața care le-a fost dragă,
Ca nouă până ce murim.
Eu cred că acolo în morminte,
Ei s-au trezit şi ne ascultă,
Cum se trezește, uneori, cuminte,
Câte-un copac dintr-o lăută.
Iată de ce mă reîntorc în sat,
Ca Someșul la Tarnița-n lumini,
Cu tot ce am mai bun în mine adunat
Cum se întoarce seva-n rădăcini.
Distribuie: