Mirimirela - creaţii proprii

De-ar fi să vină iar moș Ion Roată,
La porțile prezentului, să bată
Ar mai găsi românii pregătiți
Să-şi deie mâna, să fie uniți ?

M-ai legănat pe valul Dunării albastre
Mă adormeai în poala ta, la vie,
Dovleac și miere, gutui coapte, șoapte,
Poveşti cu sfinți ce ne-au scăpat de pribegie

Azi buciumul sună de jalea uitării
Și plopi fără soț frunzele-şi tremură mut,
Stele se aprind pe fruntea-nserării
Și doruri, timid pe sub tei se ascund.

Floare mică, floare-albastră
Ce-ai înflorit în grădină,
Te-am rupt și te-am pus în glastră
În noapte cu lună plină.

Floarea iubirii
Inima pulsând în ritm
De castaniete.

Noaptea mă străpunge cu suliți de-ntuneric
Sunt un biet trecător buimăcit, rătăcit
Mă afund, mă topesc în eteric
Așteptând un nou și blând răsărit.

Cu brațele răstignite pe cer
Ramuri răsfrânte de copac stingher
(Pe care le-am văzut în curte ieri
Cu sângele șiroindu-le frunze)

Ai vrut să faci troc cu iubirea
Să-i dai la schimb arginți, treizeci...
Ai fi ajuns și tu, ca Iuda
Să vrei să mori, să-nnebuneşti.

Învață-mă să te iubesc mai tare și mai tare
Iisuse, umple-mă de Tine !
Când rana de pe pleoapa dimineții rău mă doare,
Panseaz-o cu lumini Divine.

Când creierul se-mbată
De amintirea șoaptei
Și mintea-i acrobată
Prin florile de tei,