Mirimirela - creaţii proprii

Aroma ta de ciocolată amăruie
Și pielea netedă și arămie
Sunt amintiri ce-mi vin în vis târziu, în noapte
Pe care le găsesc mereu, sub pleoape

Ce taine zvâcnesc azi în mine !
Încap într-un-ntreg univers...
Trăiesc amintiri de neșters :
Se-adună la bal crinoline

Mi-am uitat, de dimineață,doru'-ntr-un cântec...
Am scăldat obrajii grădinii-n lacrimile
Florilor de lămâiță, ca-ntr-un descântec.
În raze de soare mi-am încins patimile

Când îmi cântai sonata lunii
Lacul tăcut se unduia
Cu lacrimi, nori umpleau genunea
Claviatura suspina.

A ruginit frunza în vie
Și plânsă, toamna a plecat
Dar câte toamne-or să mai vie
Și câte încă, am uitat...

E frig în lume, iubite !
E frig în grădină și-n noi...
Cu buzele ei pârjolite
Toamna ne sărută și-apoi

Când luna poleia pădurea
Tivindu-i haina cu fire de argint
Când stelele formau oștirea
Și mă-amețeau, ca un absint

Se prelingeau pe geam
Ca într-o dulce-nchipuire,
Stropii de ploaie-
Lacrimile unui ram.

Iată, îți dau inima mea.
O dată pentru totdeauna,
Aș vrea să îți șterg lacrima,
Năpasta să-ți alung din cale.

În dansul valurilor marea
Ne cânta o melodie
Pe care-o auzeam doar noi.
Azi a tăcut...sau, cine știe ?