Mirimirela - creaţii proprii

Erau idele lui marte
Când ne risipeam în șoapte
Ne prindeam, noapte de noapte
În cântec.

Plouă peste lume, plouă peste noi
Îndură-te Doamne, nu lăsa-n noroi
Sufletele noastre...
Spală-le de tină, spală de nevoi

A mai apus o stea,
S-a mai aprins o stea.
Ce va mai fi, doar Dumnezeu mai știe.
Mă simt neputincioasă,

Ne-a înghițit potopul
În gură am țărână
De gât mi-ai agățat ștreangul
Și m -am dus, fără vină.

Nucul ca o imensă gutuie,
Dulce - amăruie,
Stă mândru în mijlocul câmpiei.

DOAMNE,
MI S-AU RĂSTIGNIT SUB FRUNTE
TOATE DURERILE LUMII
ȘI TU NU MI-AI FOST APROAPE !

Mi a crescut un spin în suflet
Mi au muşcat lupii din zâmbet
Petale de vis însângerat.

Ca-ntr-un vis
În stele scris
Sunt o floare cu petale
Roșii, aspre și amare

Azi, e un secol de când ai plecat
De când ai stins focul
Un secol de când mi-am forțat norocul
Și jocul, am forțat.

Privesc cum se retrage marea de pe plajă
Și amintiri se deapănă ca într-o vrajă
E cerul o imensă peruzea
Sau parcă haina ta de catifea