Mirimirela - creaţii proprii

S-a îmbrăcat pădurea în somon
Și mierea se prelinge peste ape,
Adie vântul blând peste ponton,
Vin căprioarele să se adape.

"S-au îmbrăcat miresele", mi-ai spus
"Și au ieșit la horă, sus pe deal"
Iubirea noastră încă n-a apus,
Îmi este dor de tine abisal !

Noi ne-am iubit ca doi copii de cneji
Ce alergau pe dealuri, prin poiene
Și-apoi, ca temerarii voievozi
Porneam spre casă fără a ne teme

Am ars în versul de iubire
M-am ridicat la cer, într-una
Și-am atins stelele cu mâna
Fără să-mi pese de moire.

Am ars în versul iubirii
Argint lămurit, m-am făcut.
Am vrut să uit secretul firii...
Cu foiță de cer ne-nceput

Apusul se deșiră printre nori și
Despuiate par câmpiile
Răcoarea nopții se strecoară-n noi
Inrourandu-ne visurile.

Ce frig e în noi, ca la Poluri
Cuțite cu lame de gheață
Ni-s vorbele. Și fioruri
Ne spintecă dimineața.

E greu de dus atâta durere,
E greu de cărat așa o povară.
Când îngerul morții tributul își cere,
Curg lacrimi de plumb ce-ncep să ne doară.

Atâta ură-n lume, atâta răutate
Umblă ca doi nebuni de mână-n libertate
Ne-am scoate ochii, de-am putea și-n cușme
Adânc ascundem sentimentele curate

Alunecam pe ape cu gondola
Era întâia oră-a dimineții,
Eram în primăvara vieții
Arcușul mângâia viola.