Mirimirela - creaţii proprii

O ceață groasă și lăptoasă cuprinde zarea
Ca într-o joacă de copii, ți-aud chemarea.
Și fire de urzeală din argint mă năpădesc,
Mă înfășoară ca-ntr-un dans gingaș armenesc

Deschide-te stâncă, să intru în tine
Nu te mai vreau niciodat' la mine în piept
Potecile lumii îmi sunt azi străine,
În inima ta voi să stau și s-aştept.

"Când ai un necaz mare, nu te întoarce cu fața la Dumnezeu să-i spui :"Doamne, am un necaz mare !", întoarce-te cu fața la necaz și spune-i :"am un Dumnezeu mare !"

De câte ori Te strig, Tu vii spre mine
Ești în parfumul florii de cireș

Se deapănă-amintirile în gânduri
Ca lâna pe un caier într-un vis
Prin fața ochilor se-aştern în rânduri
Mărgăritare dintr-un scrin deschis.

S-au adunat nori grei în suflet
Și plouă mocănește printre gene
Obrazul meu, un palid șevalet
Pe care, cât ai da în cremene

E-atâta primăvară-n noi,
Au înflorit salcâmii iară
Și un trifoi cu patru foi
A scos timid obrazu-afară.

Dăruită lui Andrei Stomff

În zori de zi, când boabele de rouă
Se joacă printre firele de iarbă,
Întind cu drag palmele amândouă
(Ce se răsfață-n frunze de rubarbă

Ca într-o acuarelă pe o pânză,
Ți-am așternut sufletul pe o frunză.
Un vals de Strauss a ridicat-o-n vânt
Cu o privire, zborul i l-ai frânt

În care univers te-ai rătăcit,
Pe care colț de lume te-ai ascuns ?
Aș vrea în rune să ne fi iubit
Nu ziduri să-nălțăm, de nepătruns