Mirimirela - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Lăstunul

    O ceață groasă și lăptoasă cuprinde zarea
    Ca într-o joacă de copii, ți-aud chemarea.
    Și fire de urzeală din argint mă năpădesc,
    Mă înfășoară ca-ntr-un dans gingaș armenesc

  • Povara din piept

    Deschide-te stâncă, să intru în tine
    Nu te mai vreau niciodat' la mine în piept
    Potecile lumii îmi sunt azi străine,
    În inima ta voi să stau și s-aştept.

  • Să nu te pierzi

    "Când ai un necaz mare, nu te întoarce cu fața la Dumnezeu să-i spui :"Doamne, am un necaz mare !", întoarce-te cu fața la necaz și spune-i :"am un Dumnezeu mare !"

    De câte ori Te strig, Tu vii spre mine
    Ești în parfumul florii de cireș

  • Scrinul amintirilor

    Se deapănă-amintirile în gânduri
    Ca lâna pe un caier într-un vis
    Prin fața ochilor se-aştern în rânduri
    Mărgăritare dintr-un scrin deschis.

  • Înflorește-mi în obraji bujorii

    S-au adunat nori grei în suflet
    Și plouă mocănește printre gene
    Obrazul meu, un palid șevalet
    Pe care, cât ai da în cremene

  • E-atâta primăvară-n noi

    E-atâta primăvară-n noi,
    Au înflorit salcâmii iară
    Și un trifoi cu patru foi
    A scos timid obrazu-afară.

  • Zidul tău de mărgean

    Dăruită lui Andrei Stomff



  • Respir parfumul dimineții

    În zori de zi, când boabele de rouă
    Se joacă printre firele de iarbă,
    Întind cu drag palmele amândouă
    (Ce se răsfață-n frunze de rubarbă

  • Ți-am ridicat altar din amintiri

    Ca într-o acuarelă pe o pânză,
    Ți-am așternut sufletul pe o frunză.
    Un vals de Strauss a ridicat-o-n vânt
    Cu o privire, zborul i l-ai frânt

  • Sfinxul

    În care univers te-ai rătăcit,
    Pe care colț de lume te-ai ascuns ?
    Aș vrea în rune să ne fi iubit
    Nu ziduri să-nălțăm, de nepătruns