Mirimirela - creaţii proprii

Pădurea ,tainic azi foșneste
Ne cheamă și ne ndeamnă
Să ne amintim de a ei cărare,
De apa cristalină

Eșarfă de mătase tu mi ai dat în dar
Aveam doar șaisprezece ani
Și te am privit prin faldurile ei cu dor
În inimă nfloreau castani.

De câte ori te am așteptat
Pe aleile din parc
Măcar un semn de mi ai fi dat
M aș fi topit de drag.

Nu mă ntreba de ce,
Nu voi să ți spun,
Îmi plânge doru n piept nebun.
Măicuța zice

Ai ținut
o picătură de infinit
în palma ta.
Peste ea

Castanii se pierdeau pe bulevard
În întuneric alb
Și ceață sângerie
Noi ne pierdeam strângându ne la piept cu drag,

Ce tandru mă iubeai
Ce tandru părul îmi mângâiai
Ce tandru ochii mi sărutai
Ce tandru îmi șopteai

Oh,te am iubit cu puritatea fulgului de nea
Dar cu căldura razelor de soare.
Tu n ai știut,sau nu ai priceput
Că viața mea ți am așternut o la picioare

Printre meandrele trecutului vâslesc
La fel ca sclavii pe galere
Iar amintirile mă chinuiesc
Azi , dragostea tributu și cere.

Un soare ca un cerc de foc mi ai arătat
M ai amăgit și mi ai dat primul sărutat
Pe înserat.