Mirimirela - creaţii proprii

Mai ții minte luna ceea plină
Și prima stea de peruzea
Când în priviri aveam lumină
Și-n inimi dragostea-nflorea ?

Am crezut că am atins cerul
Nu era decât panerul
În care țineai dosit
Un pumnal

Străbunii noștri și au mușcat din pumni
Pentru un petic de pământ al lor
S au răzvrătit și au trecut genuni
Crezându se nemuritori

Apele s au dus spumegând în valuri
Pe cer se aud tropote de cai
Stelele răsar pe albastre dealuri
Ploile le ascund în bujori de mai

Ploua cu stele
În noaptea nunții mele
Eram în transă ?
Valsam cu tine ?

Și te am iubit în fiecare noapte
Și m ai mințit în fiecare zi.
Mă îmbătai cu mosc , duios cu șoapte
Dar mă hrăneai mereu doar cu iluzii.

Pasărea mea măiastră
Dragostea mea albastră
Vino și ia mă n zbor
Cu dorul călător.

Mă doare ! se zbate și țipă
Un pescăruș fără o aripă
Se lovește ca un orb de pereți
Trec nopți și vin iar dimineți

Precum în cer și pe pământ
Eu nu mai sunt , eu nu mai sunt.
M am ascuns într o lacrimă
Și mă rostogolesc , fără patimă

Am fost o ciută mică și speriată
Din care ți ai făcut unealtă,la vânat
Mă alergai prin umbrele pădurii
Și mă duceai mințindu mă ,la adăpat.