Mirimirela - creaţii proprii

Ai fost Golgota mea
Pe care o urcam în fiecare seară, la culcare
Și dimineața iar ,când prima rază se ivea
Porneam stângaci la drum, plângând a disperare.

Iubite , tu mai știi de noi ?
Mai știi când ne ascundeam de nori în ploi
Sau când ,cu buzele muiate n rouă
îmi sărutai umerii goi ?

M ai transformat în iceberg
Din ochii tăi acum culeg
Doar roua boabelor de gheață
Și vai , privirea ta mă ngheață !

În ochi mi a înflorit un cer de stele
Și în obraji, roșii lalele.
În inimă mă mistuie un dor,
Pe buze am pârjol.

Copacii se preling ca mierea
Pe azurul cerului de toamnă
Iar eu măsor cu ochii zarea
Azi, glasul tău mă cheamă.

Dumnezeu să ți dea pedeapsă
Luna să îți fie aleasă
Naș să ți fie soarele
Și mesenii, florile.

Iubirea noastră i un copil nebun
Ce plânge ziua prin unghere
Iar noaptea rătăcește n fum
Zicând că agurida este miere.

Mă frige nisipul din Sahara
Mă frig necuvintele dintre noi
Mă frige cerul, mă frige Niagara
Cascada jurămintelor șuvoi

Pe înserat ai venit în viața mea
Și tot pe înserat ai și plecat din ea.
Ai zăbovit în viața mea o clipă
Și ai adus în ea furtună, ploi , risipă

În Alaska e pustiu
vrei să vin, nu voi să viu !
Ninge ncet și se așterne iar , covor de nea.
Aurora boreală tremură și ea.