Mirimirela - creaţii proprii

Vara topește
Soarele iubirii și-l
Așterne pe câmp.

Primăvara ta
Înflorește în mine
Mugurii de dor.

Oriunde-ai fi, eu mă îndrept spre tine
Ca sunetul de flaut, vin
Așteaptă-mă, duioasa mea minune
Icoană de iubire să- ți rămân.

Plângeau florile-n grădină
Că Iisus le-a părăsit
Răsfoindu-le,-n surdină
Vântul, rău le-a dojenit :

Aroma ta de scorțișoară
Mă-mbată precum vinul fiert
Nu știu de ce, a câta oară
Iubirea-mi dă târcoale, eu o cert

Amintirea ta e un copil bolnav
Ce își târăște zdrențele prin parcuri
Și mă privește de departe, hulpav
Voind să -și facă din iubire, veacuri.

Am fost proprietatea ta
Pe care-ai cumpărat-o dintr-un târg de sclavi.
Zadarnic mă certam cu inima
Ea sărutări iți da, tu bice îi dădeai.

O barcă plutea în derivă
Asemenea iubirii noastre
Avea doi marinari la cârmă
Unul voia în port, altul în larg, s-ajungă.

Te urmăresc cu ochii mari, deschiși
Cu gândul, cu făptura
Azi știu că te-am pierdut și ochii - ți triști
Mi-au întunecat mintea și mi-au pecetluit gura.

Frunza plopilor foșneste
Precum valurile mării
Acest foșnet mi- amintește
De talazurile iubirii