Sub ofilirea vechilor gutui - Mircea Micu

Îmi speli cămășile ce mi-au rămas,
în vis le speli cu spumă de stamină,
Tu ești tăcută, noaptea n-are glas
și stelele-s înalte și sublime.

Nesomnul tău e insomnia mea,
Sudoarea ta înalbăstrește cerul.
Cade din când în când câte o stea
și-mi vâră-n colțul inimii jungherul.

Sub ofilirea vechilor gutui
Tu duci cămăși în gerul de afară.
Pe sfoară cu bătrâne mâini le pui
De parcă le-ai spălat întâia oară.

N-ai somn și dinspre tine, noaptea, vin
La geamurile mele-nstrăinate
Păsări de taină poposind puțin
Cu ochi de lacrimi și de nestemate.

Nu-mi mai spăla cămășile rămase
Relicve triste într-un cuib de dor,
Mâinile tale de leșie roase
Le simt arzând pe trup tulburător.

Mai bine stai cu ochi pierduți în noapte
și cheamă-mă la sânul tău de lapte…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Micu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.