Lumina mea - Mircea Micu

Când vei săpa grădina trezită chiar în zori
Gândindu-te la mine ca fluturul la flori,
Dea Dumnezeu să ningă cu prăbușiri de nori.

Hârlețul tău să fie ușor precum un vânt
Când îl afunzi tăcută în pământ,
Încrâncenată, fără de cuvânt.

Și va veni și seara ca bufnița de puf
Și ciocul ei va smulge mici stele ce se rup
Din înălțimi de tablă, din aprigul văzduh.

Ai grijă tu de vișin. Nu-l reteza din crengi,
El e un vișin tânar și printre pomi întregi
Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.

Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,
Pune-ți la îndemână foșnirile de mai,
Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.

Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,
Pune-ți la îndemână foșnirile de mai
Și nu te mai încrede în mult râvnitul rai.

Nu mă uita. Mi-e ființa de viața ta legată,
Lumina mea, pe veci nedescifrată,
Mai naște-mă să mor încă o dată…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Micu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.