Haplea - Mircea Dinescu

Vine Haplea, dă cu lingura-n sate,
soarbe clopote pe nerăsuflate,
ară biserici, seamănă panică
și-apoi o seceră cu limba mecanică.
Știa ce spune grecul săracu:
nu-ți lua turcoaică - îl iei pe dracu,
nici casă-n Vlahia - ferește, Doamne,
că-i cad ferestrele după trei toamne,
că vin cumanii și pecenegii
și gugumanii și viceregii
și-n fruntea oștii săltând buricu,
Haplea al nostru cu polonicu.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.