Dansul pe jăratic - Mircea Dinescu

Acum gelos pe fluturi, ieri alăptat de nori,
nici nu ştiam ce-i umbra cînd m-au lovit cu băţul,
ca lacrima pe-obrazul unui copil din flori
am lunecat şi, iată, simt biciul şi simt hăţul.

Dând stelele-ntr-o parte, aş fi putut să strig,
dar mă cuprinse sila de răsul lor sălbatec,
pe vinetele-mi buze năştea un rug de frig
şi-acum dansez în lanţuri pe spini şi pe jăratec.

Cândva zburând pe lacuri abia m-am oglindit
şi apa-nchise ochii la razele stinghere,
acum ei bat din tobe şi zilnic îmi trimit
un blid cu sânge negru de la vreo-njunghiere.

Cum să le spun că floarea salcîmilor mi-a fost
altar de-ngăduinţă şi un prilej de pace,
când mă lovesc de pietre şi mă fac tâmp şi prost
că nu pot duce-n gură soioasele cojoace.

Cum să le spun că nu pot în rând cu urşi buimaci
să ţopăi şi să pieptăn cu ghearele nisipul,
când naşterea-mi fusese vestită de trei magi
şi, dintre toţi, doar maica îmi recunoaşte chipul.

Cum să le spun că nu pot să mormăi, ci doar cânt,
cum să le spun că mâna-mi a alintat doar arfa,
când mi-au lăsat vederii doar geamuri de pământ
şi-o botniţă prin care nu pâlpâie nici iarba.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.