Mierla - poeziile altor autori

Suntem copiii apelor albastre unde suflă vântul tare,
Bagajele-s la bord, e timpul să plecăm pe mare.
Echipajul e la posturile de manevră, urlă toată trupa:
“Trageţi continuu, trageţi zdravăn, molaţi parâma pupa.”

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune şi două pahare-alăturate,
Şi doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Nu-i mai plantaţi pe mormânt trandafirii
Pe care-n viaţă i-a iubit atâta, ea
Nu mai poate fi minţită c-un covor de flori,
Căci nu le poate mirosi şi nici vedea.

Oare pentru-aşa ceva m-am rugat pe îndelete,
Am plâns, am blestemat şi-am dat şuturi la trepte,
Ca azi, mai casnică decât cartea de bucate,
Să mă bag în pat la ora opt şi jumătate?

Nu gândi, opreşte un moment al minţii puls;
Liberă de gânduri, încearcă să te convingi
Că-i gata munca, iar drumul zilei e parcurs,
Că frumuseţea, de-ai bani, pui mana şi-o atingi.

Şi tu, ţărână dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără se vor frânge mâine

El trage și împinge vâslele – tulburându-i mării verdele mut –
Printre crestele zburătăcite și prin fluorescența valurilor;
Urma strălucitoare-a unui melc arată pe unde-a trecut.

Vorbitul în pat ar trebui să fie floare la ureche
Pentru cei care dorm de-amar de vreme-alături :
Efigia a două persoane-apropiate şi oneste.
Totuşi, din ce în ce mai mult, timpul se scurge-n tăcere.

Acolo unde se desfac mov toporaşii în lumină
Îmi voi face-o casă,-n poieniţa din pădurea de arin,
Unde-atinse de umbrele-nserării viorelele suspină,
Păsările ciripesc şi-n jur totul mi-e prieten, şi totul mi-e străin.