Mierla - poeziile altor autori



Distribuie aceste poezii:

  • Pregătind cacao pentru Kingsley Amis - Wendy Cope

    A fost un vis pe care l-am avut acum o săptămână
    Şi-am simţit că-i important să-i notez trecerea şi ineditul.
    Ştiam că nu va fi exact ceea ce se chemă poezie,
    Dar mi-a plăcut la nebunie titlul.

  • Biciclişti şi comercianţi - George Oppen

    Ar fi trebuit să prevedem asta,
    Triumful calculului,
    Atomul calculat
    Conform teoriei probabilităţilor.

  • Bătrânul - George Oppen

    Bătrânul
    Din oglindă

    Inspăimântă,

  • Artefact - George Oppen

    În New England, nu există ceva mai frumos decât ambarcaţiunile.
    Fiecare ea însăşi. Închipuie-ţi vopseaua albă
    Valsând cu nava la ancoră pe fiecare val, de fiecare dată;
    Apoi, catargul şi greementul ordonat, părţi ale acestora,

  • Sfântul Valentin - Wendy Cope

    Inima mea s-a hotărât, în fine,
    Şi mi-e teamă că tu eşti alesul.
    Dacă-ai alt plan, renunţă la el mai bine,
    Căci inima mea s-a hotărât, în fine.

  • Un jurământ - Wendy Cope

    Nu-ţi promit că n-o să fiu niciodată furioasă,
    Nu-ţi promit că-o să fiu mereu blândă şi de treabă.
    Dragul meu, sper că ştii la ce te-înhami,
    Numai la-început iubirea este oarbă.

  • Nenorociţii de bărbaţi… - Wendy Cope

    Afurisiţii de bărbaţi-s ca rablele de-autobuze:
    Aştepţi câte-un an s-apară unul dintre ei,
    Iar când, într-un târziu, se iveşte unul
    Mai apar vreo doi sau trei.

  • Cât de melodioasă-i vocea mării - Fiodor Tiutcev

    Cât de melodioasă-i vocea mării!
    Şi Oceanul care-aduce dovezi, mărturisiri...
    Iar fiorul uşor al trestiei subţiri
    Aduce o delicateţe-n plus cântării!

  • Labrador - Harold Hart Crane

    Un ţinut de gheţuri înclinate
    Îmbrăţişat în arcul unui cer cu tencuială gri
    Se-abandonează pe sine însuşi
    În eternitate.

  • Nu, cântecului laș - James Elroy Flecker

    Îmi este teamă să reflectez la propria mea moarte,
    Când va veni – și dacă atunci, cu plămânii-n pioneze,
    Voi horcăi lipsit aer în ora cu cadrane sparte
    Sau, resemnat, îmi voi aștepta creierul să explodeze.