99 - Michelangelo

Se cuvenea, trăind în fericire
și Febo luminând cărării mele,
să mă înalț cu-aripile-i spre stele,
putând să mor cu-o dulce mulțumire.

Azi nu-i!... Speranța într-o-ncetinire
a zilelor a fost dat să mă-nșele,
iar ceru-a-nchis ingrate inimi rele,
pe drept, intrarea într-o mântuire…

Ieri Febo-mi dase bara lui drept scară,
lumini și aripi! Iar de muream, minune
se săvârșea întâi și-apoi salvare!

Azi moarte-s toate câte mă-nălțară,
și forță-n piept icoana lor nu-mi pune.
O, cine-mi va da sfat și consolare?



din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.