290 - Michelangelo

Scăpând de-nrobitoarea mea povară,
desprinsă de lume inima sătulă
și vin la Tine, vin, ca dintr-o hula
plăpânda barcă înspre-o dulce țară…

spini, cuie, fiere, sulița barbară,
blând chip smerit, străină caraulă
promit salvarea care-I rar destulă
și harul mi-l pogoară.

Nu-mi judece divinii ochi trecutul,
urechea ne-ntinată nu-l asculte,
nici brațul nu se-ntindă, ci să-mi spele

doar sângele ce l-ai vărsat, avutul
păcatelor, cu vârsta tot mai multe,
iertând în totul rătăcirii mele.



din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.