252 - Michelangelo

E prea supărătoare
deși-i dulce prin fire,
înrobitoarea-n veci recunoștiință;
cum liber sunt, mă doare
înalta-ți curtenire
și ca de-un furt mă plâng cu prisosință.
Cum soarele-amenință
cu-orbirea-n loc de-a întări vederea,
când îl privești, prin rostul care-l poartă,
la fel și-a mea dorință
sub darul vostru și-a pierdut puterea.
Ades prea multul pe puțin îl ceartă,
ba încă nici nu-l iartă:
prietenii sunt rari, că-Amor îi cere
egali în har, în soartă și putere.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.