152 - Michelangelo

Precum, îndepărtând ce-i prisosință
din piatra dură,
apare-un chip ce crește pe măsură
ce piatra dă-napoi sub stăruință,
tot astfel bunătatea, tăinuită
în sufletul ce tremură ca mlaja,
stă sub prisosul trupului, sub coaja
sălbatică și aspră, nemuncită.
Doar vouă, doamnă, de vă stă-n putere
să-mi subțiați surplusul până piere:
eu nu am forță-asupra-mi și nici vrere.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.